Medievală

Castelul Bathory din Simleu Silvaniei

O, prea frumoasa mea castelană,

sunt pe ruinele castelului tău.

Sub care din pietrele acestei înserări liniștite

dormi neștiută a timpului hău?

Eu știu că moartea nu are ani

 în medievale arcade și raze de lună 

care-n vise de mătase și-n cald te-adormeau...

Respiră-mi totuși o adiere, sau roua de frunte mi-adună.

Peste flori și iarbă izvorând din căzutele pietre, 

pașii mei îți caută picioarele cu mersul regesc

și umbrele zvelte lăsate seară de seară

pe zidurile care acum te umbresc.

Reflectoarele din secolul nostru

săgeți de lumini trimit prin salba albastră de ceață.

Eu la-ntâmplare urc și cobor ale mitului scări.

Arată-te dară, să facem schimb de moarte și viață