Moartea unui trandafir

după o idee de Gabriel García Márquez

A murit de un miros rău.

Identic, exact roz, ca al său.

A rezistat propriei frumuseți pe un drum,

Dar s-a sugrumat de mireasma acelui parfum.

Nu avea nume pentru a-l îndura.

S-ar fi putut numi Rosaura,

Rosalba sau pur și simplu doar Rosa,

după cum apa se tulbură privindu-i în undă poza.

Ar fi meritat mai mult decât o moarte pe caldarâm

în viață stătea lângă Dalie,

căci mirosul sub clarul de lună avea înălțime și talie

și era mai discret ca un buchet de salcâm.

Dar va fi veșnică în orice conștient:

rămâne roz; și e suficient;

Dumnezeu o ține în împărăția florilor

la mâna dreaptă a zorilor.

Dacă cineva bate la ușă

și ceva în sângele tău bate fără hodină

pune-i tulpina în apă,

să se sfințească divină.

Dacă cineva bate în glie

fă-ți timp să vezi o floare frumoasă

potrivită pentru luna aprilie

când trandafirul sângează sub coasă.

Dacă cineva bate la ușă într-o dimineață

vei auzi și aripi de porumbei și sunet de clopot

iar dacă mai crezi în durere și viață

vei simți mirosul trandafirului în clocot.

Dacă viața este adevărată și versurile există.

Dacă cineva bate la ușă și ești trist sau tristă,

deschide iubirii de-ndată

că n-o vei mai găsi altădată.

Noaptea, mirosul mă salută fără de veste

iar respirația se înalță ușor

la lumina pătrată a unei ferestre

văd prin geam aburit dezbrăcându-se înc-un fior