Strigoii

Desen Edvard Munch

în fiecare clipă pe mine mă exist

cu fiecare pas rondu-mi desenez

sunt vesel iar apoi deodată-s trist

și universul propriu mereu mi-l re-creez

melc cu casă nevăzută în spinare

trăiesc stingher într-un oraș de melci

căci oricare vecin din tare ancestrale

poartă în spinare poveri de gând întregi

în parcuri magazine și pe stradă

fiecare invizibile secrete are de cărat

cu care printre alții se strecoară

lăsând să se-nțeleagă că n-are vreun păcat

și totuși pe toți trecuturi ne apasă

cu dureri angoase obsesii și nevoi

de ne-am privi adânc când plecăm de-acasă

am vedea că suntem și oameni și strigoi

și stau să-mi adun mințile toate
povara atâtor disparate gânduri
idei și-ntrebări de-a valma adunate
din ale timpului transparente neanturi