Eseu de vis

Oamenii visează dintodeauna.

Ei au venit dintr-un tărâm al somnului 

învățând să pășească pe tărâmul realității concrete, temporale,

repetat diurne și nocturne

visând-o trăind, trăind-o visând,

până ce se vor fi întorcând pe tărâmul somnului îndelung.

La începuturi între cele două tărâmuri existau punți solide de legătură:

oracolele, profeții, preoții, vrăjitoarele

tălmăceau visurile, le adaptau realității
și le preschimbau în visări sau în uitări.

În timp punțile s-au estompat,

tărâmurile s-au separat printr-o prăpastie mortală,

visele s-au rătăcit în realitate,

impregnând-o, relativizând-o,

virtualizând-o tot mai mult.

Științele, religiile, civilizațiile, istoriile oficiale
păzesc spațiul și timpul realității de orice invazii.

Totuși, oricât de vânate ar fi,

visările, miturile, legendele, basmele bântuie prin realitate,

șubrezindu-i neîncetat temeliile.

Oamenii visează dintodeauna,
chiar când se trezesc, ei mai visează.