A fost o vreme când
o luam copilărește înaintea timpului
astfel că trebuia să lenevesc și să visez
zile și nopți de-a rândul
uneori vacanțe de vară întregi
pentru ca el să mă poată ajunge din urmă
Mă obișnuisem atât de mult cu lenea și visarea
încât timpul a început să mă împingă de la spate
eu întârziind mereu
prin cine știe ce taverne de nori
la ferestrele cărora întrezăream cerul
sub cer minunățiile pământului
văzduhului
oceanelor
iar dincolo de cer
scânteindele taine ale universului
purtând toate metafizice crâmpeie de mine
Mai apoi
o bună bucată de vreme
timpul m-a târât după el
trecându-mă prin hârtoape
izbindu-mă de toți pereții care îngrădesc viața
făcându-mi cunoștință cu realitatea prezentă
pe care o accept fără s-o iubesc
cum mereu făcusem
Când am obosit
am început să ne decalăm
timpul m-a lăsat în urmă
tot mai în urmă
străpungând viitorul cu viteză crescândă
în vreme ce eu m-am încetinit
m-am tot încetinit
privind înapoi cu mâhnire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu