vineri, 12 aprilie 2019

O tempora! O mores!

A fost o vreme când
o luam copilărește înaintea timpului 
astfel că trebuia să lenevesc și să visez 
zile și nopți de-a rândul 
uneori vacanțe de vară întregi 
pentru ca el să mă poată ajunge din urmă 

Mă obișnuisem atât de mult cu lenea și visarea 
încât timpul a început să mă împingă de la spate 
eu întârziind mereu 
prin cine știe ce taverne de nori 
la ferestrele cărora întrezăream cerul 
sub cer minunățiile pământului 
văzduhului 
oceanelor 
iar dincolo de cer 
scânteindele taine ale universului 
purtând toate metafizice crâmpeie de mine 

Mai apoi 
o bună bucată de vreme 
timpul m-a târât după el 
trecându-mă prin hârtoape 
izbindu-mă de toți pereții care îngrădesc viața 
făcându-mi cunoștință cu realitatea prezentă 
pe care o accept fără s-o iubesc 
cum mereu făcusem 

Când am obosit 
am început să ne decalăm 
timpul m-a lăsat în urmă 
tot mai în urmă 
străpungând viitorul cu viteză crescândă 
în vreme ce eu m-am încetinit 
m-am tot încetinit 
privind înapoi cu mâhnire 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg