Ești

Ești modul în care universul îmi spune

să rezist încă pe malul vieții stâncos,

să nu mă las iar ispitit de genune,

cât exiști tu: cântec, floare, vânt răcoros.

Ești rostul pe care cândva l-am pierdut

irosit de nimicuri, în lucruri futile,

pe când totul în viață-mi părea absolut,

eu însumi etern, cu haruri divine.

Ești cea care m-ai învățat, deși nu mi-ai spus,

că viața-i un vis ce oricând se poate sfârși,

că astăzi durează doar pân' la apus,

iar mâine există doar dacă ai ce iubi.

Ce sens ar mai avea simțirile toate

de nu le pui la-ncercare iubind;

cuvinte multe răsună, da' -s goale,

dacă tu nu ești să le faci clocotind.