Premiul ESSO pentru nuvela La mala hora (1961);
Doctorat honoris causa din partea Universității din Columbia în New York, (1971);
Medalie din partea legiunii franceze din Paris (1981);
Decorația Águila Azteca în Mexic (1982);
Premiul Nobel pentru Literatură în Stockholm (1982);
Premiul de patruzeci de ani în Cenaclul Ziariștilor 1985;
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Doctorat honoris causa din partea Universității din Cádiz 1994)
S-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană.
Opera literară a lui Gabriel García Márquez:
Ojos de perro azul, 1950 (Ochi de câine albastru);
La Hojarasca, 1955 (Frunze uscate);
Relato de un náufrago, 1955 (Povestea unui naufragiat);
El canibal, 1955 (Canibalul);
Un día después del sábado, 1955 (O zi după sâmbătă);
La mala hora, 1961 (O oră rea);
El coronel nu tiene quien le escriba, 1961 (Colonelului nu are cine să-i scrie);
Los funerales de la Mamá Grande, 1962 (Funeraliile bunicii);
Un señior muy viejo con unas alas enormes, 1966 (Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme);
Cien años de soledad, 1967 (Un veac de singurătate);
Monólogo de Isabel viendo llover en Macondo, 1968 (Monologul Isabelei văzând ploaia din Macondo);
Cuando era feliz e indocumentado, 1973 (Când eram fericit și nedocumentat);
El otono del patriarca, 1975 (Toamna patriarhului);
Todos los cuentos, 1976 (Toate poveștile);
Crónica de una muerte anunciada, 1981 (Cronica unei morți anunțate);
Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
Noticia de un secuestro, 1982 (Știri despre o răpire);
El amor en los tiempos del colera, 1985 (Dragostea în vremea holerei);
El general en su laberinto, 1989 (Generalul în labirintul său);
Vivir para contarla, 2002 (Să trăiești și să povestești);
Memorias de mis putas tristes, 2004 (Amintirile curvelor mele triste);
El rastro de tu sangre en la nieve (Urma sângelui tău pe zăpadă);
Del amor y otros demonios (Despre dragoste si alti demoni).
Cel mai cunoscut roman al său este Cien años de soledad (Un veac de singurătate).
Preluat din domeniul criticii de artă (unde a fost utilizat și plasat ca postexpresionism), întâia oară de Franz Roh, realismul magic se referă la realizări artistice care redau unitatea unor contrarii precum viață și moarte, trecut și prezent, real și imaginar.
În literatură el dă expresie operelor unor scriitori sud-americani precum Jorge Luis Borges, Gabriel Garcia Márquez, Alejo Carpentier, Isabela Allende, dar și a unor scriitori europeni precum Günter Grass și Johns Fowles, la noi Mircea Eliade. Se referă la caracteristica de a realiza sinteza unor perspective antagonice rațional, cum ar fi naturalul și supranaturalul, fizica și metafizica, realul și oniricul, realismul - mitul și basmul. După Lindsay Moore, caracteristicile realismului magic sunt caracterul hibrid (urban și rural, occidental și indigen), perspectiva ironică a autorului, reticența auctorială (lipsa unei opinii clare a naratorului în legătură cu caracterul real sau imaginar al evenimentelor relatate).
Poem Testamentar
Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun.
Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu adevarat.
Aș dormi puțin, n-aș mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când ceilalti se opresc, m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când altii vorbesc, și as savura o înghețată bună de ciocolată.
„Aș trăi ca îndrăgostit de dragoste”
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucațică de viață, m-aș îmbrăca simplu, aș cădea în genunchi în fața soarelui, lăsându-mi goale corpul și sufletul.
Dumnezeule, dacă aă avea o inimă, mi-aș scrie ura pe gheață și aș aștepta primele raze de soare.
Cu un vis de Van Gogh aș picta pe stele un poem de Benedetti și i-aș oferi lunii un cântec de Serrat.
Aș stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simți durerea spinilor și sărutul roșu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aș avea o bucată de viață... n-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun celor pe care îi iubesc cât de mult îi iubesc.
Aș convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferații mei și aș trăi ca îndrăgostit de dragoste.
Aș demonstra oamenilor cât se înșeală crezând că îmbătrânind încetează să se îndragostească, fără să știe că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!
I-aș da aripi unui copil, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
„Când mă vor pune în cutie...”
I-aș învăța pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci cu uitarea.
Am învătat atât de mult de la voi oamenilor! Am învățat că toată lumea vrea să trăiasca pe culmi, fără să știe că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învățat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucerește pentru totdeauna.
Am învățat că un om nu are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăța de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, voi fi mort.
Scrisoare
Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil ca n-aș spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic. Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică. Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste gheață și aș aștepta până soarele răsare. Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor... Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață... N-aș lăsa să treacă nici o zi fără sa le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii... Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învățat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci când o sa fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-as ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-as chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultima dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu