undeva
pe un tărâm necunoscut mie
zeii au făcut ospăț
ea a băut din elixirul dragostei
apoi a fugit îmbătată
a nimerit din întâmplare pe aleile mele
m-a luat de braț
m-a lăsat să-i sorb privirile
să-i mângâi obrazul
să amețesc de surâsul ei
să închid ochii atunci când vorbea
m-a sărutat
am crezut că lumea toată este deja a mea
însă elixirul dragostei și-a încetat efectul
ea a plecat grăbită spre tărâmul ei
a dispărut cum dispar
luna
soarele
stelele
departe-n galaxie
undeva
undeva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu