Risipă

coboară cortina singurătății-ntre noi

mimăm disperare și strigăte mute

prin transparența-i cu pliuri de ploi

rătăcesc stafii cu fețele slute

cad tăceri-ghilotină pe gâtul iubirii

stropi de-amintiri țâșnesc în șuvoi

spectatori la osândă cu coada privirii

căutăm resemnare în crucea de-apoi

prozaice leacuri, paleative la dor

peșteră se face tot golul în noi 

cu lilieci de uitări suspendați în decor

și ecou de tristeți lansat de-amândoi

naufragiul trecerii noastre-n infern

înecul pe plaje după furtună

pare risipa făcută-n etern

de o clipă nebună, nebună, nebună