miercuri, 18 ianuarie 2012

Căderea în viață



E noapte cu lună ascunsă sub pleoape de nori.
Vântul suspină durere-n despletire de pomi.

În marginea nopţii visez admirând năucit
acest ciclop care doarme şuierând nesimţit;

Când pieptul şi-l umflă-ntr-un lung şi adânc sforăit,
noaptea se-ntinde în lume cu glas răguşit
şi-n bezna adâncă instinctul mârşav se dezmiardă
în spasme de suflet ce-n oameni se-avântă să ardă;

pleoape de nori mişcate de vânt în noaptea prea lungă
sălbatice umbre lasă tiptil ca să curgă,
prelingând întunericul trist al nopţii de toamnă
peste răni veştejite ce vor, uitând, să adoarmă.

Prin plânsetul nopţii scrâşnit, gârbovit şi amar,
lumini de speranţă trăznite din cer tot apar
şi cad peste noapte în locuri ascunse şi reci,
cum clipele pier printre oameni, albastre şi seci.

Aşa am căzut eu în viaţă, pe ploaie şi vânt,
privind peste marginea nopţii potop pe Pământ.

Așa am rămas eu în lume, un curios efemer,
așteptând vremuri mai bune, cu senin și soare pe cer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu