Vin gânduri ca furtunile solare,
răvășesc prin somn și prin conștiință,
stârnesc neliniști grele sau ușoare
și tulbură adânc întreaga ființă.
Sunt vapori de-ntrebări fără răspuns,
sunt dâre despre alte existențe,
sunt meteori de temeri îndeajuns,
puzderie de taine și esențe.
Mă răvășesc prin ele, mă înec
în valurile care lacom mă asaltă
și simt cum peste mine încă trec
dar mă vor lua cu ele laolaltă.
În calea lor sunt ca un fulg de nea,
ca un fir de praf sau de cenușă,
sunt un fluture ajuns de vremea rea,
sunt între sfori o firavă păpușă.
Și în vârteju-acesta disperat
iscat asupră-mi necruțător de crunt
mă tot întreb ce rost m-a în-ființat,
de ce am existat, de ce încă mai sunt,
De ce în fața unor tomuri scrise
cuvintele le-aș răsturna în propria clepsidră
și nu aș stinge durerile aprinse
în moaștele din vechea Atlantidă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu