Am trecut de la doliul cel negru
prelins din suflete până în stradă
la unul alb, resemnat, mai integru
așternut de ninsori în cascadă.
Un aer rece de-acuma pătrunde
prin căldura mocnită, stătută,
frisonând dureri și răni de niciunde,
mușcând sângeriu atunci când sărută.
Altfel orbește acuma tot albul,
nu mai e bezna udă care-nchidea.
Săgeți împroșcate vin din înaltul
pe care-l visam când bezna speria.
Altfel de-acum ne este cărarea,
în alb ne rămân vii urme de pași
ce nu-i mai înghite întunecarea,
deși rătăcirea ne este aceeași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu