Simt că parcă lumea ar fi-ntinerit
iar toamna plouă vântul rece doar în mine
pe când talazul mării cu mine s-a vorbit
să mă izbească-n suflet cu dorul pentru tine
Eram atât de tânăr și-atât de-nverșunat
în sentimente crude să te înlănțui veșnic
încât în miez de noapte tiptil ai evadat
și mi-ai lăsat scânteia nestinsă într-un sfeșnic
Te-am căutat de-atunci în tainice iubiri
în fiecare zâmbet în orișice apus
în licăriri și lacrimi ce joacă în priviri
pe dâra de durere lăsată când te-ai dus.
De azi nu te mai caut și lumea a-ntinerit
ridurile-mi sunt poteci bătătorite
cred că numai din vise eu te-am zămislit
că ești doar suma plăcerilor râvnite.
aceste versuri mă duc cu gândul la Octavian Paler,pe care-l tot citez mereu ba pe blogul meu ba pe la prieteni virtuali,şi.mi cer scuze dacă mă repet cumva..deci spunea Maestrul:
RăspundețiȘtergere"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte."....nimic mai adevărat..şi d.p.m.d.v.:)
o seară frumoasă!