miercuri, 11 ianuarie 2012

Povestea destinelor dezlegate


Uneori credeam că eu îți articulez gândurile,
atât de încântată păreai când spre tine zburau;
alteori gândeam că eu îți depăn amintirile,
atât de vii de pe buze întruna-ți plecau.

Am crezut adesea că-ți răscolesc plăcerile,
atât de fericită erai când te alintam;
și am sperat că eu îți sondez tăcerile,
atât de încordată erai atunci când muream.

Am visat că-ți visez lungile nopți,
atâta liniște tu respirai;
am deschis în mine sute de porți
ca să vii, ca să pleci când voiai.

Am scris, am cântat și-am iubit pentru tine,
cât intr-o mie și una de vieți;
ai râs, ai dansat și-ai ars pentru mine,
păreai că nimic nu regreți.

Povestea se pare acum ne desparte,
nici nu pot, nici nu vreau să ți-o spun;
eu plec spre neunde, e calea spre moarte,
tu pleci într-acolo, pe celălalt drum.

Mă strânge acum pentru ultima oară,
pe șine de timp mai avem un răgaz;
tot ce-am avut începe să doară,
destinul ne-aduce un ultim macaz.

4 comentarii:

  1. mi-am permis să postez un link către acastă mică bijuterie. sper să fie îngăduit...
    mă înclin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru poezie si blog, domnule Mihai! Si mii de scuze pentru intarzierea cu care v-am descoperit universul! De-acum voi trece des pe-aici, cu permisiunea dvs.!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mirela, o să ne facem vizite reciproc pentru că și tu ai întraga mea admirație față de ce scrii.

    RăspundețiȘtergere