miercuri, 9 mai 2012

Ultima clipă


Ajunsese foarte devreme în gară. Era normal pentru el, deoarece niciodată nu a fost în stare să-și drămuiască corespunzător timpul și să sosească la întâlniri cu un avans rezonabil față de ora fixată. Obsesia pentru punctualitate îl făcu și acum să ajungă cu o oră înainte de plecarea trenului. Numai că de astă dată, privind ceasul mare de pe firmamentul gării, simți ca o izbitură senzația groaznică a irosirii timpului în repetate așteptări. Așadar, așteptarea din momentul acela, ca o răzbunare, acumulă toate angoasele suspendate ale așteptărilor trecute, similare întreruperii unui meci care cine știe când se va relua. Se ridică impacientat de pe banca peronului și încercă să-și desprindă privirea de ceasul acela, cu secundarul lui tot mai alert. Spera că, dacă va reuși să-și scoată ceasul din câmpul vizual, senzația că devine un punct oarecare pe o hartă va dispărea. Numai că, pe măsură ce cadranul devenea pe retina lui parte descrescândă a întregului, ceasul îi lăsa o acută bătaie sonoră, ce-l asurzea: bătăi ostentative de sunet gol, specific timpilor lui irosiți în așteptare. Ritmul de metronom, ce umplea spațiul, nu-i măsura trecerea, ci stagnarea, nu-i măsura plinul vieții, ci golul ei. Iar reverberarea bătăilor inunda în juru-i din timpanele-i frămătânde, amenințând să se transorme într-o învăluitoare dâră sonoră, apoi într-o baltă sonoră, într-o mare sonoră, fiecare astfel de creștere denunțând implacabila apropiere a morții. Se lăsă flasc pe bancă, gara i se înfățișă dintr-o dată ca un punct de tranzit al civilizației. De peste tot ieșeau aburi, zgomote, variate forme umane, ziduri ce-i aminteau de-o gară, arătări mașiniste prelungi ce aduceau a trenuri… Nu înțelese de ce și de unde până unde îi veni ideea că toate astea reprezintă mai puțin decât varietatea entităților de pe Arca lui Noe… Lipseau animalele și păsările, lipsea vegetația, fântânile cu apă; erau reprezentate doar de niște țâșnitori secate, murdare ca niște scuipători. Lemnul și piatra, evident împuținate, erau suplinite aici și acum de betoane și dale de ciment. Erau totuși, în plus, niște monstruozități de gherete din metal și sticlă, care nu înlocuiau nici un obiect din cele de pe vremea potopului lui Noe.
Abia atunci când îl inundă lumina cerului scămoșat de nori, surprinse niște acorduri, intui câteva armonii, iar imaginația îi dezveli doar un crâmpei de splendoare… Se străduia să nu închidă ochii, chiar dacă pleoapele îl contraziceau cu zbateri înverșunate. Ca un condamnat în fața plutonului de execuție, nu accepta să fie legat la ochi. Nu din curaj sau teribilism, ci numai pentru a resorbi în sine acele imagini unice în care neîndurătoarea realitate se prefăcea în irealitate, concretul rigid devenea iluzie, materia se volatiliza expulzându-și atomii,  timpul își fuziona prezentul, trecutul și viitorul, viața se transborda într-o altă dimensiune…
Ultima sa revelație a fost că toată viața simțurile l-au înșelat, spre desfătarea lor, conturându-i un asemenea ansamblu despre lume,  încât să-l facă să vrea să le rămână lor fidel, să se lase pus de ele în așteptări, incitatnte sau terne, de noi și noi și noi evenimente în cadrul cărora să-l distribuie apoi cu roluri de spectator, de actor sau de chibiț, să-l chinuie sau să-l bucure, sau să-l lase indiferent. Câte feste i-au putut juca și cât de tolerant a putut fi el! Așadar, acum i se părea limpede, simțurile, cele mai subtile și perfide entități ale materiei, i-au adus în captivitatea anatomică a trupului guvernat de creier și i-au condamnat sufletul la toți anii de viață! Din păcate, nu a mai apucat să iasă din dilema dacă acea ultimă trăire a sa într-o gară, pe un peron, pe o bancă, se constituia într-o evadare veritabilă sau într-o eliberare condiționată.
În sala de așteptare a unei gări încă unui om i s-a oprit inima, iar trenul a plecat la ora exactă fără el. Și venise atât de devreme ca să poată pleca...

Un comentariu:

  1. Nu, nu s-a prezentat prea devreme, nici "trenul" nu a plecat fara el...
    A juns la timp in gara finala, ora aceea a fost ora pregatirii, ora intalnirii cu "cei doisprezece", indrumatorii in marea trecere...
    Gara - punct de intersectie, "nebunul" - nod al constientizarii, "nocturna" - timpul in care se intersecteaza lumile...
    Ce urmeaza?
    Sunt de acord cu persoana care a comentat anterior, abia astept sa citesc urmatoarea proza scurta...

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg