Cum

Cum să-mi iau eu gândul de la tine,

când astă noapte mi l-ai rătăcit

și-abia de l-ai găsit, ca un ciorchine,

prins în părul tău și aiurit.

Când ți-a intrat în ochi, ultima oară,

l-ai scos din lacrimă aproape înecat

și l-ai mințit, doar ca să nu-l mai doară,

că-l vei griji de-atunci neîncetat.

Cum să-mi iau eu gândul înapoi,

când toată ziua te-ai jucat cu el

și l-ai lăsat sleit ca un cotoi

să toarcă de plăcere și de zel

L-ai găsit odat la sânul tău dormind

și-ai râs de el, l-ai și apostrofat,

dar bună, l-ai iertat apoi zâmbind,

că-ți place să îl vezi amorezat.

Cum o să-mi iau eu gândul iar acasă,

când el stă numai ca să te contemple;

că sunt singur nici nu îi mai pasă,

îți face ode, îți ridică temple.

Când luneca pe fața ta,-n extaz,

l-ai aspirat ca pe un fulg ușor,

l-ai lăsat să-ți cadă lin de pe obraz

pe buze și pe gură, plin de dor.

Cum o să-mi iau eu gândul îndărăt,

când ca un hoțoman te tot păzește,

făcând din viața mea adevărat prăpăd,

că n-are glas să-ți spună cât iubește.