duminică, 19 februarie 2012

Cuvinte care curg dar nu vor cunoaște niciodată marea

 

Știu că o să mă primești cu răceală pe plaja cuvintelor tale
unde se rostogolesc înspumat gânduri din larg…

Știu că nu-mi vei mai împărtăși alte răsărituri,
că de acum va trebui să plec înaintea fiecărui amurg.

Știu că nu îți vei mai lăsa neglijent umerii goi
când voi mai fi în prejma ta.

Vom tăcea despre noi,
căci a venit și vremea tăcerii,
iar liniștea ne asurzește.

Zadarnic căutăm înfrigurat între cuvintele mototolite și aruncate
primul sens pierdut în ridurile lor
pricinuite de strânsoarea pumnilor noștri
ce l-a făcut ghemotoc.

În frisoanele ce ne cuprind
dorul de noi ni se va topi în ochi
și va isca izvoare primăvăratice învolbuate de alte cuvinte
ce se vor pierde și ele
înainte de a ajunge să cunoască Marea.
cum ne-am pierdut și noi pe noi.
 
Nu vor bălti
se vor infiltra adânc
atât de adânc că vor crăpa și pământul și cerul și tenul de sete.

Diurnul meu nor de cuvinte
care îți viscolea uneori faleza
se mistuie
împrăștiat de vântul tăcerii și ascultării din nord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg