Cuvinte care curg dar nu vor cunoaște niciodată marea

 

Știu că o să mă primești cu răceală pe plaja cuvintelor tale

unde se rostogolesc înspumat gânduri din larg…

Știu că nu-mi vei mai împărtăși alte răsărituri,

că de acum va trebui să plec înaintea fiecărui amurg.

Știu că nu îți vei mai lăsa neglijent umerii goi

când voi mai fi în prejma ta.

Vom tăcea despre noi,

căci a venit și vremea tăcerii,

iar liniștea ne asurzește.

Zadarnic căutăm înfrigurat între cuvintele mototolite și aruncate

primul sens pierdut în ridurile lor

pricinuite de strânsoarea pumnilor noștri

ce l-a făcut ghemotoc.

În frisoanele ce ne cuprind

dorul de noi ni se va topi în ochi

și va isca izvoare primăvăratice învolbuate de alte cuvinte

ce se vor pierde și ele

înainte de a ajunge să cunoască Marea.

cum ne-am pierdut și noi pe noi.
 

Nu vor bălti

se vor infiltra adânc

atât de adânc că vor crăpa și pământul și cerul și tenul de sete.

Diurnul meu nor de cuvinte

care îți viscolea uneori faleza

se mistuie

împrăștiat de vântul tăcerii și ascultării din nord.