duminică, 26 februarie 2012

De la Matisse la dragoste nebună


De luni de zile, între orele 5 și 7 după-amiaza, venea zilnic în același salon al muzeului și se așeza pe băncuța ce-i oferea priveliștea tabloului Portrait of André Derain, 1905, reproducere după Matisse. Stătea așa neclintit, cu bărbia sprijinită pe dosul palmelor, care la rândul lor erau suținute de originalul baston negru din abanos. Paznicii muzelui îl știau deja bine pe acel bătrânel tăcut îndrăgostit de portretul bărbatului matur, aparent puternic, cu mustață și cu privirea cumva dusă, dar care, după ei, nu era cine știe ce de capul lui. Ar fi putut găsi în tot muzeul un tablou cu bărbați mult mai simpartici.
Dar pe „moșulică cu bastonul de abanos” îl extaziau acele nuanțe de albastru din stânga figurii, în contrast cu nuanțele de verde terminate în negru pe umărul drept al bărbatului. Își amintea că atunci când văzuse pentru prima oară reproducerea acelui tablou era student. Nu un student oarecare, ci președintele asociației studenților comuniști din facultatea de drept. Așa se făcuse că primise o invitație la un vernisaj al studenților de la facultatea de arte plastice. Fusese tare încântat și emoționat că l-au băgat în seamă și pe el artiștii. Era un dilentat în ale artei, dar știa că poate impresiona pe orice prețios cu lungile pasaje pe care le învățase din Montesquieu, Rousseau, Machiavelli și cu toate criticile marxist-leniniste afernte, dacă ar fi fost cazul la o adică.
În micul și cochetul muzeu de artă al facultății, două săli erau rezervate pentru creațiile studenților. Multe dintre lucrări purtau influențele inconfundabile ale proletcultismului: muncitori vânjoși, sportivi, scântei din oțelării, spice aurii în holde sau în snopuri, țărani în costume naționale prinși în horă cu muncitori în salopte. Dar erau și tablori neutre tematic , natură moartă, portrete, peisaje. Tocmai pe acestea începu să le critice un activist al comitetului județean de partid în cuvântul lui. Spunea că mai sunt unii studenți care nu sunt suficient de pătrunși de însemnătatea epocii în care trăim și că nu o reprezintă corespunzător în lucrările lor. Apoi trecu țanțoș prin fața tablourilor indicându-le pe cele care îi confirmau spusele. Iar acolo unde reprezentările erau chiar în contradicție cu politica partidului, se apleca să citească și numele creatorului. Cel mai mult îl intrigă un tablou cu un nud feminin.
- Tovarăși - rosti el supărat de-a dreptul - este inadmisibil să acceptăm indecența, vulgaritate și pornografia în arta noastră socialistă. Tabloul ăsta nu era aici când am făcut vizionarea. Vreau să știu cine l-a pus și cu a cui aprobare și ca în cel mai scurt timp să dispară de pe perete. Poftim, Da-ni-ele Gri-go- rescu  -  silabisi el. Mai poartă și numele marelui nostru Grigorescu. Și nu putea să-și spună românește Daniela, aici scrie Daniele...
Afirmațiile astea l-au scos din minți pe studentul de la drept. Cu aplombul viitorului avocat îl întrerupse pe activistul de partid.
- Hei, tovarășe!... Cum ziceți că vă cheamă?... Ce pregătire profesională ziceți că aveți?... În ce epocă ziceați că trăim?...
Toată lumea, consternată, își întoase privirile spre el. Iar el zâmbea pe sub mustața neagră ce-l făcea fermecător. Era incredibil de destins, de binevoitor și de pașnic în contrast cu vorbele dure pe care abia le rostise. Și la fel continuă:
- Am citit pe invitație că vă cheamă Alecu Dâmbovițeanu. De ce, tovarășe, vă cheamă Alecu, că ăsta-i nume caragielesc? Dâmbovițeanu mai merge, că e apa aia celebră care traversează Bucureștiul...
Dumnezeule, vorbea atât de grav și zâmbea atât de larg și de pașnic!
Activistul, om respectabil, cu chelie și cu cravată roșie, descheiat la haina de protocol îl privea năucit.
- Ce pregătire aveți, tovarășe Dâmbovițeanu?
Acesta bâigui:
- Eu sunt activistul care răspunde de cultură pe județ...
Studentul se încruntă dintr-o dată, fața-i de veni dintr-o dată crispată, amenințătoare parcă, dar vocea îi sună mieros:
- Îmi pare bine să vă cunosc. Nu-i așa că ați glumit spunând că nudul acela splendid ar putea fi asociat cu  indecența, vulgaritate și pornografia? Pentru că fiecare din noi purtăm sub haine un nud și nu ne-ar conveni o asemenea asociere... Dar eu sunt convins că dumneavoastră aveți știință despre arta anticei Elade, despre arta renașterii, cele care cinstesc nudul și totuși intră între valorile universale pe care și marxism-leninismul le recunoaște ca atare... Nu fiți modest, recunoașteți că înțelegeți la ce mă refer, că știați deja toate astea...
- Desigur - zise activistul, parcă vrăjit.
- În cazul ăsta vă cer mii de scuze că v-am întrerupt. Vă las să încheiați felicitându-i pe acești tineri talentați pentru tot ce ne-au arătat astăzi.
Asistența începu să aplaude, dar studentul interveni imediat:
- Tovarăși, nu acum, aplauzele la sfârșit, după ce termină tovarășul Dâmbovițeanu ce avea de spus...
Iar tovarășul Dâmbovițeanu își reluă discursul ținând să mulțumească studenților, cadrelor didactice și nu în ultimul rând partidului, pentru condițiile excepționale asigurate și în această facultate pentru manifestarea liberă a creativității.
Când încă discursul era în toi, el se lăsă luat de mână și tras înspre ultimele săli ale muzeului.
-Vino, vreau să-ți arăt ceva minunat - îi șopti fata care luase această inițiativă.
- Vreau să vezi un portret a lui Matisse, pictorul meu preferat. Eu zic că seamănă leit cu tine...
- Dar ce-ți veni?...
- Eu sunt Daniele și vreau să te răsplătesc într-un fel... Mergem la mine...
Locuia într-o casă veche cu camere mari și înalte și fereste la fel. Abia dacă observă mobila stil din hol și sufragerie că se pomeni în dormitorul ei. Nu avea pat, salteaua era direct pe parchet iar pereții erau plini de tablouri. Unele rame păreau mai scumpe decât ceea ce mărgineau.
- Uite, acela e Matiss-ul meu.
- M-ai încurcat așa cum l-am încurcat eu pe imbeculul ăla... Doar că eu o să recunosc din capul locului că nu mă pricep la Matisse...
- Nici nu-i nevoie. Privește-i culorile ca și cum ai citi o carte de la stânga la dreapta, apoi în sens invers și tot așa... până te impregnezi de ele... Fiecare nuanță e o literă, din ele faci cuvinte, iar cu aceste cuvinte putem vorbi...
El se opri la o distanță convenabilă de tablou.
- Observă culorile care mărginesc și dau context chipului...
El fu surprins, pentru că tocmai acele culori nu le băgase în seamă tot uitându-se la chip.
- Nu așa... Vei sta întins pe jos, vei face dragoste cu mine și-l vei citi pe Matisse până ce nu-l vei mai uita niciodată... În fiecare seară la 7, bătrânul pleca cu amintirea lui acasă și revenea a doua zi la 5, pentru a și-o împrospăta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu