În noaptea ce va fi să nu mai plece
te rog să nu rămâi plângând cu mine
doar să te rogi puțin să-mi fie bine
apoi să ieși din ea-n lumina rece
Nu mă gândi că-s claustrat al nopții
și eu voi evada din beznă-n soare
dar nu cu tine-n ziua următoare
ci cu cei care-au trecut de pragul morții
Și nu-ți fă griji eu știu că va fi bine
voi veghea mereu să nu te rătăcești
sus din cer din templele divine
te voi vedea cum liberă trăiești
iar când timpul se va opri și-n tine
tot lângă mine va fi să veșnicești
"În noaptea care va fi să nu mai plece
RăspundețiȘtergerete rog să nu rămâi plângând cu mine
doar să te rogi puțin să-mi fie bine
apoi să ieși din ea-n lumina rece
Nu mă gândi că-s claustrat al nopții
și eu voi evada din beznă-n soare
dar nu cu tine-n ziua următoare
ci cu cei care-au trecut de pragul morții"
Imi cer mii de scuze; titlul, tabloul si versurile sunt coplesitoare. Imi cer scuze pentru ca eu sunt un biet vierme, hranindu-ma din spiritul Dumneavoastra!
Finalul sonetului nu e la fel de "ingrijit" nici stilistic nici tehnic; si e pacat, "tabloul" e cutremurator...
Pot sa preiau numai aceste doua strofe cu finalul acesta:
"ci cu acei care-au trecut de pragul mortii".
Ascultati melodia versurilor si o sa vedeti ca e mai potrivit acest final si ca insiruire de sunete, la Dvs e ceva neslefuit, parca!
Cu respect,
Vasile Dumitru
Mulțumesc, apreciez modul delicat în care pătrundeți în cele scrise de mine. Mă voi gândi la sugestiile făcute (eu nici o poezie nu mi-o consider definitivă, mereu apare ceva ce nu-mi mai place). Blogul personal îmi dă libertatea să revin, când și când, asupra ceea ce am publicat.
RăspundețiȘtergere