joi, 9 februarie 2012

Piromanie


Am ars mereu
pe orice vreme
am ars din greu
până la stele
am ars târziu
am ars devreme
am ars cu dorurile mele
am ars mocnit
am ars cu flamă
cu flacără
încins de teamă
de răsărit
de asfințit
de toate câte am iubit
de toate câte m-au privit
de cele care n-am habar
și fac din mine scrum și jar
din hotar până-n hotar.

Am ars mereu
am ars cu jale
am ars din greu
din disperare
cu foc adânc
cu foc din soare
am ars pe ploaie și ninsoare
combustii cu tării nucleare
am exlpodat și-am implodat
lumi pe care le-am aflat
timp pe care l-am visat.

Am ars sălbatic și mocnit
am ars strigând
am ars tacit
am ars și focul
și norocul
am ars lumina
și retina
am ars palatul și cocioaba
d-am ars degeaba

Din vulcan ce-aruncă lavă
am ajuns acum epavă
m-am stins în mine ș-am murit
sloi de gheață-nțepenit
pol de frig sau pol de ger
singuratic nor pe cer
mutat prin săli de judecată
c-am ars o lume asediată
la mine-n suflet și în gând

un piroman râzând plângând
cu cenușa-i în cuvânt.

Un comentariu:

  1. Am ars ca o lumanare, in scoala, luminand minti fragile si scotand din ceata minti mature... grabita sa depasesc timpul ..m-am regasit in propria cenusa si ... asemeni Pasarii Phoenix, am renascut ,acum doar ptr mine si ai mei..
    Multumesc ptr poemul in care ma regasesc !!!

    RăspundețiȘtergere