miercuri, 8 februarie 2012

Sonet


Fântânile de gânduri nesecate
îmi clocotesc necontenit în minte
țâșnind în arteziene de cuvinte
ce-mi tulbură ideile plecate.

Am adormit târziu, spre dimineață,
tu vii în vis pe umeri cu-n ulcior
și-mi verși în suflet apă de izvor
să nu mai uit că sunt încă în viață.

M-orbește-a ta lumină ca un soare,
te strâng în pleoapele care se zbat,
mă zvânți de somn scăldându-mă-ntr-o boare

ce-i doar a ta, o recunosc de-ndat…
De nu mi-ai fi atât de primitoare
eu aș rămâne pururea plecat.

2 comentarii:

  1. Foarte frumoasa... O transcriu si la mine!
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu "as ramane pururea plecat" ..cateodat'
    e f frumoasa ..msi

    RăspundețiȘtergere