La mulți ani, Stelian Tănase!

Personal, atunci când spun Stelian Tănase aud una din cele câteva zeci de voci ascultate clandestin ani de-a rândul la Radio Europa Liberă în vremea epocii lui Ceaușescu. Iar azi, după atâta timp, nu pot face (și nici nu-mi propun) distincții individuale sau problematice asupra fenomenului Radio Europa Liberă. Voi spune doar că vocile ascultate seri de-a rândul - cu urechea în aparatul de radio cu lămpi și cu mâna pe butonul scalei care selecta lungimile de undă optime audierii emisiunilor bruiate - se întâmplă să mai îmi vină în minte. Iar aniversarea lui Stelian Tănase constituie o asemenea întâmplare evocatoare a propriilor stări, a propriilor impresii, a propriilor neliniști. Chiar și așa - generală și subiectivă - mărturisirea mea se vrea un omagiu adus lui Stelian Tănase de ziua sa.

Mama, Dumnezeu s-o odihnească între cei plecați la Ceruri, a fost fan Europa Liberă (fan așteptării „vin americanii” și fan regele Mihai). Radio Europa Liberă era evenimentul de seară și de noapte care o făcea să se oprească din necontenita și epuizanta robotă la care se angajase deliberat pentru familia sa. Ne spunea nouă, copiilor: „Voi nu aveți încotro, trebuie să vă înscrieți în partid, să spuneți ca ei și să faceți ca voi; când se va întoarce foaia vă salvez eu care, rămânând apolitică, voi pleda că ați fost constrânși să vă înhăitați cu ăștia.”

Multă vreme, tânăr deopotrivă zburdalnic, deopotrivă visător, nu am dat importanță celor ce pentru mama deveniseră dependență, similară celei de azi privind internetul. Viața m-a purtat prin țara devenită a lui Ceaușescu (ruptă de propriul trecut, suspendată în propriul prezent), când ca parte activă a sistemului, când pe liniile moarte ale sistemului. Nu mai nădăjduiam că vreo schimbare va fi posibilă în privința „întoarcerii foii”, însă m-a ajutat enorm să supraviețuiesc „ziceți ca ei, faceți ca voi.” O duplicitate care m-a marcat și care m-a determinat, după '89, să pornesc un drum anevoios „în căutarea eului pierdut” după „prăbușirea în sine”.

Radio Europa liberă m-a însoțit mereu și mi-a dat putința să fac mereu ca mine, spunând în general ca ei. Abia în lunile premergătoare evenimentelor din decembrie '89, fiind secretar de partid al unei organizații de bază dintr-o întreprindere, informațiile Europei libere - potrivit cărora la Timișoara armata trage în manifestanți - m-au răzvrătit cu adevărat. Atunci am convocat o adunare generală în cadrul căreia intenționam să-mi depun carnetul de partid pe motiv că nu vreau să mai fac parte dintr-o organizație care împușcă oameni în stradă. Am întâpinat opreliști obiective (dar și subiective - soția era însărcinată și s-a opus vehement planului meu) astfel că am tot amânat. Iar în ziua în care ar fi fost să se întâmple totuși actul meu de curaj, am fost mobilizați cu toții la mitingul de la Sala Palatului. Evenimentele mi-au luat-o înainte și a le-am urmat din chiar acel moment în toate zilele și nopțile de pe străzile Capitalei.

Trebuie să spun că, tot pe calea undelor radio, eram demult încunoștințat despre pedepsele capitale pe care regimul le-a ordonat împotriva unor dizidenți. Să recunosc că le-am perceput a fi avut loc departe tare de vecinătățile mele și că am decis că nu trebuie să mă afecteze în plan social. Eram prea absorbit și angrenat în părerea că schimbările necesare și mult așteptate sunt posibil de făcut numai în și din interiorul sistemului, că a acționa din afară este o utopie și o sinucidere. Am imaginat și acțiuni conspirative, dar calea cu sorți de izbândă tot din interiorul sistemului o vedeam atunci.

Mă mai gândesc mereu la ezitările, căutările, zbaterile, incertitudinile și deciziile mele. Dar și la spusele mamei: foaia s-a întors, americanii au venit, ar mai fi să se instaureze regalitatea și marile ei așteptări s-ar împlini, tardiv pentru ea...

Îmi vin toate astea în minte acum, spunând „La mulți ani, Stelian Tănase!”