ACUM, când focosul e bun de aprins, iar privirile-aşteaptă semnul solemn;
Acum, care-l naşte pe Apoi cuprins în flăcări de groază, cu pocnet de lemn,
Acum, când cuţitul, în os măcinând, îşi simte tăierea şi-al său ascuţiş,
Acum, când doar moartea-i în viaţă şi când aduce războiul pe orice afiş,
Acum, un ultim Acum ce se-neacă în propria-i barcă cu-al nostru destin,
şi când fântâna luminii e seacă şi totul se-ndură să moară din plin;
Acum, când se înfundă un capăt de drum şi magic în urmă rămâne doar fum,
mă-ntorc pe jăratec să suflu în scrum, să scot o scânteie, un ultim ACUM !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu