miercuri, 8 februarie 2012

Striviri


M-ai strivit  de gândurile tale,
ce trec ca și un tren fără sfârșit
alunecă, se scurg, se pierd în zare,
mă fascinează și-s tot mai năucit.

M-au strivit contururile tale
ca de aluat ce stă ca să dospească.
Să nu simți frig, pe toate cele goale,
le-am învelit c-o mantie cerească.

M-ai strivit în genele-ți prelungi
prin care-ți furișezi  fermecător privirea
și reușești o lume să seduci,
să iști păcate, să propășești iubirea,

să faci să fiu gelos și egoist,
să nu am liniște nici zi, nici noapte,
să te strivesc de mine nesățios,
să-ți rătăcesc plăcerile printre șoapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu