Striviri

M-ai strivit  de gândurile tale,

ce trec ca și un tren fără sfârșit
alunecă, se scurg, se pierd în zare,

mă fascinează și-s tot mai năucit.

M-au strivit contururile tale

ca de aluat ce stă ca să dospească.

Să nu simți frig, pe toate cele goale,

le-am învelit c-o mantie cerească.

M-ai strivit în genele-ți prelungi

prin care-ți furișezi  fermecător privirea

și reușești o lume să seduci,

să iști păcate, să propășești iubirea,

să faci să fiu gelos și egoist,

să nu am liniște nici zi, nici noapte,

să te strivesc de mine nesățios,

să-ți rătăcesc plăcerile printre șoapte.