Zidul cărnii tale

Învăluită-n carnea ta eu nu pot să ajung la tine,

ca pe un abur să te-aspir, să te condensez în mine.

Frământ frumoasa ta carcasă, o strâng, o-nvălui ş-o sărut,

dar tot nu ţi-am atins esenţa şi nici misterul n-a căzut.

Te caut disperat prin forme, îţi simt conturul minunat,

dar tot nu reuşesc vreo clipă să te surprind de-adevărat.

Aud cum tu mă strigi din tine şi ştiu c-ai vrea să te găsesc;

nu nimeresc drumul spre tine, pe trupul tău mă rătăcesc.

Mă-nvârt în juru-ți cu ardoare, te-nvârt în brațe să te aflu,

te cânt, te scriu, te chem, te laud ca să-ți ajung în habitaclu.

Tu iradiezi prin ochi, prin voce, prin brațele care m-adoră,

dar când ajung grăbit la tine din nou mă poticnesc în formă.

Și-i vie carnea ancestrală transmină-n frumusețea ta

ca să te-nchidă ca-ntr-o seră din care nu te pot lua.

Numai din priviri şi zâmbet pe chipu-ţi pot să intuiesc

că doar mai dincolo de tine e fiinţa pe care-o iubesc.