Cântec de lebădă

cântă tăcerea prin linul din ape

înalt semn de-ntrebare

e gâtul lebedei care

a venit în mine să-noate

îmi cântă mut în plutire

tăceri înalte și joase

timpul în mine își coase

gând de dansat în murire

mă bea lebădă albă și neagră

nu pot penajul să-l ud

trupu-n mlaștini l-ascund

tăcerea-mi rămâne întreagă

cuvinte mute, sunete surde

s-au încâlcit în timpanele mele

pânză păianjen și-otravă de stele

le sufocă în gânduri absurde

un țipăt de moarte tăcerea ascunde

solitudinea demnă mă învelește

dor de iubire inima-mi crește

mă trec lebede de-ntrebări profunde