Logos

Mă privești cu-ngrijorare
și te întrebi la ce gândesc
atunci când mintea-mi călătoare
te contemplă ca pe-o floare
când o zăresc.

Tu floare în culori divine
eu ochiul care te-a cules
mai suntem astăzi tu cu mine
dar toate se sfârșesc în fine
neînțeles.

Vreau să-ți spun cât e de mare
și cât de mult m-a tulburat
nebănuita încercare
de a afla cuvântul care
m-a întrupat.

Mai vreau să-ți spun ce disperare,
ce teamă mă cuprind ades
pândind acel cuvânt cu care
- predestinat, din întâmplare -
voi fi cules.

Să-ți mai spun că ascultarea
e și ea datul scump și dens
lăsând cuvântului cărarea,
așternându-i toată zarea
să-și afle sens.

Dar din cuvintele pe care
le-am adunat, le-am șlefuit
„iubirea” nu e ca oricare
și te pătrunde și te doare
la nesfârșit.