miercuri, 7 martie 2012

Logos


Mă privești cu-ngrijorare
și te întrebi la ce gândesc
atunci când mintea-mi călătoare
te contemplă ca pe-o floare
când o zăresc.

Tu floare în culori divine
eu ochiul care te-a cules
mai suntem astăzi tu cu mine
dar toate se sfârșesc în fine
neînțeles.

Vreau să-ți spun cât e de mare
și cât de mult m-a tulburat
nebănuita încercare
de a afla cuvântul care
m-a întrupat.

Mai vreau să-ți spun ce disperare,
ce teamă mă cuprind ades
pândind acel cuvânt cu care
- predestinat, din întâmplare -
voi fi cules.

Să-ți mai spun că ascultarea
e și ea datul scump și dens
lăsând cuvântului cărarea,
așternându-i toată zarea
să-și afle sens.

Dar din cuvintele pe care
le-am adunat, le-am șlefuit
„iubirea” nu e ca oricare
și te pătrunde și te doare
la nesfârșit.

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu iti multumesc si ma iarta ca din neatentie ti-am zgariat retina si simtirea prin scrierea neatenta...multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa e. Iubirea doare "la nesfârşit". Frumos poem. Seară blândă şi frumoasă să fie la tine în casă.

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg