Premoniție

 

Redă-mă mie iară, nu-s pierdut de tot,

nu am nimic pentru răscumpărare,

dar vremea a venit să mă deznod

în mod firesc și fără supărare.

Mi-ai fost ghid bun, nătâng la început,

dar mai apoi m-ai scos în lumea mare

și-ncet-încet, așa cum ai știut,

mi-ai așternut-o-ntreagă la picioare.

Ai împărțit în timp cu mine toate:

iubire, ură, frumos și urâciune,

vremuri prea divine, vremuri de păcate

și clipe pline și clipe-n goliciune.

Așteptări, cu împliniri sau eșuate,

le-am petrecut în doi cum am putut.

Și-au fost atâtea lucruri învățate

(de unul singur nu le-aș fi știut).

Ochilor tăi ca două constelații,

auzului vibrând la armonie,

pielii impregnate de senzații,

le-am dat mereu crezare-n insomnie.

Împreună am construit un Eu,

unic, distinct, particular, ager,

ce ar fi putut întruchipa un zeu

de n-ar fi fost prea slab și efemer.

Aventura noastră astăzi e-ncheiată,

deci mă lasă, trup al meu, și eu te las:

te-ntoarce gliei, prin tine înălțată,

eu calea-mi voi relua de unde mi-a rămas.