joi, 15 martie 2012

Premoniție

 

Redă-mă mie iară, nu-s pierdut de tot,
nu am nimic pentru răscumpărare,
dar vremea a venit să mă deznod
în mod firesc și fără supărare.

Mi-ai fost ghid bun, nătâng la început,
dar mai apoi m-ai scos în lumea mare
și-ncet-încet, așa cum ai știut,
mi-ai așternut-o-ntreagă la picioare.

Ai împărțit în timp cu mine toate:
iubire, ură, frumos și urâciune,
vremuri prea divine, vremuri de păcate
și clipe pline și clipe-n goliciune.

Așteptări, cu împliniri sau eșuate,
le-am petrecut în doi cum am putut.
Și-au fost atâtea lucruri învățate
(de unul singur nu le-aș fi știut).

Ochilor tăi ca două constelații,
auzului vibrând la armonie,
pielii impregnate de senzații,
le-am dat mereu crezare-n insomnie.

Împreună am construit un Eu,
unic, distinct, particular, ager,
ce ar fi putut întruchipa un zeu
de n-ar fi fost prea slab și efemer.

Aventura noastră astăzi e-ncheiată,
deci mă lasă, trup al meu, și eu te las:
te-ntoarce gliei, prin tine înălțată,
eu calea-mi voi relua de unde mi-a rămas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg