S-a petrecut în mine un declic
și un resort al minții s-a trezit
spunându-mi că de fapt sunt un nimic,
chiar de mă aflu-n lume să exist.
Viața mea, de nu-i cumva o farsă,
e o iluzie în care m-am scăldat,
am mizat eu singur pe o șansă
ce nici n-a existat cu-adevărat.
Resortul meu lăuntric, nu al minții,
al inimii de suflet animată,
(ce-n grijă mi l-au lăsat părinții
ca pe o cheie-anume pentru soartă),
a conturat divin, întru iubire,
un abur de chemări, de așteptări,
de dor și de continuă uimire
pentru frumosul atâtor arătări.
Ș-am tot crezut, ș-am tot sperat c-odată,
rătăcitor prin viață, voi putea
în abur să învălui lumea toată,
că toată în iubire-o voi capta.
Vis ce l-a visat Mântuitorul,
la mine fără jertfă, pildă sau vreun har,
somnambulic l-am purtat cu dorul
ș-am tot trăit cu mine-n avatar.
S-a petrecut deodată un declic
și un resort al minții, tare trist,
m-a făcut să înțeleg că sunt nimic,
chiar de-am fost în lume să exist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu