Sub limpezimi de cer senin, în plină zi,
mai mergem încă orbi spre miazăzi,
dar nu vedem cum umbra ca o plasă
ne duce-n străzi de noapte de acasă...
nu vedem, nu auzim prin amintiri lumină
că tot ce e-n timpan și în retină
se decantează-n mit și în himeră,
se-amestecă cu scrumul din scrumieră;
prin zațul de cafea ne-om face iarăși cale,
ne-om amăgi prin umbrele și petele banale,
că de-am avea cumva din nou, o altă viață
n-am da-o iar degeaba-n marea piață...
n-am mai juca-o aiurea la ruletă,
n-am mai uita-o duși la o șuetă...
în dor și cu regret și-n vreme rea
vom vrea să o trăim iubind iubirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu