frunzele-n vânt au devenit păsări
păsările s-au prefăcut în pete de nori
eu îți caut vara departe prin zări
și-mi fac din dor un stol de cocori
tristețea îmi este o pală de vânt
singurătatea o vizuină de zi
durerea în noapte mi-e cânt
ce te cheamă să mai revii
tu îmi trimiți doar amintiri
ce-mi zvâcnesc în inimă surd
se-neacă-n unda curgând din priviri
mă seacă dureros și profund
frunzele au devenit păsări în vânt
păsările zboară-n tăcerea propriului cânt
tu îmi ești de-o vreme singurul gând
îmbrăcat de lacrimi dezbrăcat de cuvânt
frunzele au devenit păsări în vânt
păsările zboară-n tăcerea propriului cânt
tu îmi ești de-o vreme singurul gând
îmbrăcat de lacrimi dezbrăcat de cuvânt
Foarte frumos!!!
RăspundețiȘtergereMulțumesc, sunt încântat și flatat de aprecierile dumneavoastră!
RăspundețiȘtergereÎncă nu-mi dau seama dacă sunt versuri de catifea sau de mătase...(!?)
RăspundețiȘtergereFrumos...
RăspundețiȘtergereun cerc înfrigurat, din care n-o sa scăpăm niciodată cu mâinile goale: primi-vom darul anotimpurilor minunate, cu fiecare zbor de pasăre, cu fiecare gând transfigurat de frumusețe...
RăspundețiȘtergere