Pinguinul

Undeva, cândva, la pol, la Polul Nord,

trăia un pinguin rătăcitor,

calotele de gheață erau ca un fiord,

iar el, stingher, era bolnav de dor.

Simțea că-i exilat tocmai la Polul Nord

de vii păcate ancenstrale

adânc înmormântate chiar în cord,

în cordul lui pulsând de disperare.

Viața sa, o iarnă nesfârșită,

și-o depăna acolo, pe-nserat,

când crivățul era o nesfârșită

perdea de ace la geamu-i mereu spart.

Așa se face că, prin fiecare vis,

și-a trăit viața în alte vieți mărunte,

în care a iubit în felul lui și a descris,
din alb nimicitor, culori nemaivăzute...

Când a fost să se întrebe cine este el, sub nor
și care este lumea ce-adevărat îi place
a mai șoptit încet: Ecuator!
Apoi și-a stins în ochi lumina să adoarmă-n pace.