credeam că noapte-aceea în care
iubindu-ne iubirea ne-a ucis
a fost o noapte oarbă oarecare
un eseu lăsat în manuscris
coală ce se-ngălbenește sub uitare
gata să-și ia zborul la orice adiere
semn de întrebare și mirare
amestec de plăceri sub mângâiere
știam că am lăsat-o-n agonie
în patu-acelui anonim motel
răpusă de ziua ce-a urmat să vie
tu plecând la tine eu intrând în ger
a fost dată grabnic la spălat
ștearsă orice urmă despre noi
uitare-a arhivat-o imediat
a îngropat-o-n vag trecut cu ploi
n-aș fi crezut c-ar reveni reală
dar iată c-a venit din nou e-n fața mea
în veșmânt de noapte boreală
cu tine-n prag parcă zâmbind cu ea
eram copii atunci dar amintirea
mi se așterne până în miezul celei nopți
îți recunosc și îți iubesc privirea
te voi rescrie mâine cum ieri făceai furori
D-le Mihail Ciupercescu, sunteți un maestru al înnobilării pierderii căutate de mai mulți eu și al divinizării morții...
RăspundețiȘtergere