joi, 4 aprilie 2013

Barbu Ștefănescu Delavrancea (11.04.1858 - 29.04.1918)



Scriitor, om politic, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei, tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România, Delavrancea provine dintr-o familie de țărani din marginea Bucureștiului

Între 1868 și 1877 a urmat cursurile liceelor „Gheorghe Lazăr” și „Sfântul Sava”, după care s-a înscris la Facultatea de Drept Universității bucureștene. Specializarea a făcut-o la Paris între 1882 și 1884.
Orator de talent, publicist, politician s-a pronunțat în favoarea intrării României în Primul Război Mondial, vizând prin asta realizarea Marii Uniri. A fost ministru în mai multe rânduri, primar al Capitalei, iar în problemele sociale ale vremii a abordat problema țărănească. În 1912 a devenit membru al Academiei Române.
Ca scriitor a debutat în 1878 cu volumul de poezii „Poiana lungă. Amintiri”, iar în timpul studenției a publicat sub pseudonim foiletoane în „România liberă”. De la Paris, în 1883, a publicat nuvela ”Sultănica”.


L-a legat o strânsă prietenie cu Alexandru Vlahuță și Ion Luca Caragiale (acestuia din urmă luându-i apărarea împotriva unor acuzații de plagiat: „Un popor întreg admiră pe Caragiale. Admirațiunea trece peste Carpați. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Și pe acest om să-l acuzi, sprijinit pe falsuri, că operele sunt jafuri literare? Dar, asta înseamnă a izbi în credința, în admirațiunea și în fala românilor!“) în perioada în care a fost redactor la „România liberă” și „Epoca”.
În 1877 a publicat nuvela „Hagi Tudose”, iar între 1909 și 1910, i-a apărut sub tipar trilogia Moldovei „Apus de soare”, „Viforul” și „Luceafărul”. Pe lângă poezii și nuvele („Sultănica” - deja amintită -, „Liniște”, „Paraziții”, „Domnul Vucea”), a scris basmele „Neghiniță” dar și „Norocul Dracului”, critică muzicală și dramatică („Salonul 1883, Pictura). Despre Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, spunea: „În fața peisajelor lui Andreescu vezi natura vie și mare. (...). Ceea ce la Andreescu e viu, la Grigorescu e feeric; ceea ce la Grigorescu este splendoare uscată, la Andreescu se preface în simplu, energic și suculent. La Grigorescu, bogăția aparentă te răpește fără a te convinge, la Andreescu, simplitatea aparentă te convinge și te pune pe gânduri, te face să înțelegi, și de aceea admiri fără regret și fără reticență, căci pledoariile lui sunt niște rezumate limpezi ale esențialului din natură“ („Democrația”,1883).
A polemizat cu Titu Maiorescu pe subiecte de critică și istorie literară.
Delavrancea rămâne o personalitate literară marcantă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.


Revista „Flacăra”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg