joi, 4 aprilie 2013

Vă place Johannes Brahms? (n. 7 mai 1833, Hamburg - d. 3 aprilie 1897, Viena)



Picture of Johannes Brahms 




Cu Brahms ne întoarcem în perioada romantismului european al secolului al XVIII lea și o bună parte a secolului al XIX lea. Epoca romanticilor a început ca o stare de spirit, ca o atitudine față de raționalismul care marcase perioada neoclasică și a dobândit ulterior caracterul unei mișcări mărturisitoare a sentimentelor iscate de drama umană, de iubirea tragică, de mirajul ideilor utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat în mare parte de obiectivitate, de rațiune și de pragmatism, începutul secolului XIX invocă subiectivitatea, emoția, vibrația eului interior.




Impresionat de delicatețea și, în același timp, de forța operelor lui Haydn, Mozart și Beethoven, marcat de viziunile armonice ale lui Schubert, Brahms a promovat stilurile vechi în limbajul constructiv al vremii. Armonic se îndepărtează de Beethoven, chiar de Schumann și Wagner, particularizându-se față de contemporani prin originalitatea cu care controla ritmul.și mișcarea gândirii sale muzicale. Subtilitatea în coordonarea tonalității, armoniei și ritmului, diversitatea de expresie, chemarea și respirația subtilă față de tragismul omenescului - sunt măiestrit recognoscibile în creațiile sale.


Nuanțele coloristice ale tonalităților oferite alămurilor, interpreților suflători și compozițiilor pentru coarde nu sunt distribuie exclusiv de dragul efectelor sonore, ci pun în evidență și o strânsă relație între orchestrație și arhitectură, între acestea și solist. Așa se face că Brahms a depășit din aceste perspective gradul de organizare ale lucrărilor pentru pian și orchestră ale lui Mozart și a extins structura și mijloacele de expresie atinse de Beethoven, redând profunzimea și grandoarea ideii de concert. Pentru el lungul pasaj introductiv al orchestrei - cu acel moment al reexpoziției care asigură o redistribuire revelatoare a temelor, cheilor, instrumentației și tensiunilor - departe de a fi inutil, reprezintă un mijloc de a contura și de adânci relația complexă orchestră-solist. 

Dar Brahms este și un miniaturist desăvârșit, deopotrivă prin lieduri - unde tranzitează de la un stil complex, riguros organizat, la un tip simplu, strofic -, dar și prin lucrările târzii pentru pian, deosebit de personale - acompaniamentele fiind evocatoare, lipsite de pitoresc banal. Acestea din urmă, majoritatea de mici dimensiuni însă foarte profunde, exprimă o adâncă singurătate a sufletului și a minții. În liniștea și intensitatea lirică apar izbucniri ocazionale de pasiune care rup senzația inițială de monotonie.



În privința lucrărilor pentru cor, Brahms este original, de asemenea, pentru că a armonizat în manieră proprie particulara solitudine a lui Hӓndel și contrapunctul unic, religios a lui Bach, dând expresie ideii de spațiu și grandoare. „Recviemul german” este considerat între capodoperele sale corale prin faptul reușește să combine, cu aceeași subtilitate componistică dovedită în concerte, „solo” și „tutti” - prin care construcția muzicală transmite o viziune larg și obiectiv umană, fără religiozitate.

Rămâne în istoria muzicii maestrul secolului al XIX-lea în privința stilurilor simfonic și sonată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu