Am fost cândva,
demult, o apă mare,
curgând domol
și-afund prin văi cu soare,
depărtat cu
fiecare undă de vechile izvoare,
șerpuiam prin
câmpuri către mare.
Apele-mi zvâcneau
lucind în ritm alert
prin a zilelor și
nopților concert
șerpuitor în
maluri nu aveam drum drept,
nu bănuiam că voi
ajunge în deșert.
Am transpirat din
greu adeseori
ș-am desenat pe
cer cu aburi și vapori
năluci de umbre
camuflate-n nori
străpunse de-ale
soarelui culori.
Azi sunt doar
lacrimi, sfere de mister
tremurând lucide,
oglindind eter,
gata pentru
ultimul transfer
intra-voi în
nisip sau mă voi pierde-n cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu