Metafizică

„Humana cuncta fumus, umbra, vanitas et scenae imago”

În uitatul sipet de amintiri, virtual,

sunt rânduite multe din cele ce mi-au fost

și multe din cele ce visa-voi eventual

dacă în timpul ăsta voi mai purta vreun rost.

Fiecare lucru din cele care-mi sunt

are cheia lui cu-amprentă de uitare,

taine incolore săpate-n amănunt,

mister, simboluri, umbre și candoare. 

De fapt, din tot ce încă port în mine 

nimic nu e aievea, concret sau material;

ambalat în toate, toate există-n mine,

fiindu-mi ireale într-un vizor real.

Nimic nu are spațiu, nimic nu are timp,

dar îmi ocupă spațiul și îmi mănâcă timpul;

aici și-acolo, acum ca și atunci - în mine se întind

prin istmu-n care singur îmi definesc prezentul.

Percep ce mă-ncojoară prin excitări de simțuri,

totuși port în mine atâtea pre-simțiri,

depărtarea-mi pare a fi mereu alături,

iar ce-mi este aproape mi se pierde-n zări.

În avalanșe albe gânduri mă îneacă,

pereți de întuneric cu brațele ating,

în mine totul pleacă-vine, vine-pleacă

și mă aprind în toate tocmai când mă sting.