sâmbătă, 17 august 2013

Metafizică

„Humana cuncta fumus, umbra, vanitas et scenae imago”


În uitatul sipet de amintiri, virtual,
sunt rânduite multe din cele ce mi-au fost
și multe din cele ce visa-voi eventual
dacă în timpul ăsta voi mai purta vreun rost.

Fiecare lucru din cele care-mi sunt
are cheia lui cu-amprentă de uitare,
taine incolore săpate-n amănunt,
mister, simboluri, umbre și candoare. 

De fapt, din tot ce încă port în mine 
nimic nu e aievea, concret sau material;
ambalat în toate, toate există-n mine,
fiindu-mi ireale într-un vizor real.

Nimic nu are spațiu, nimic nu are timp,
dar îmi ocupă spațiul și îmi mănâcă timpul;
aici și-acolo, acum ca și atunci - în mine se întind
prin istmu-n care singur îmi definesc prezentul.

Percep ce mă-ncojoară prin excitări de simțuri,
totuși port în mine atâtea pre-simțiri,
depărtarea-mi pare a fi mereu alături,
iar ce-mi este aproape mi se pierde-n zări.

În avalanșe albe gânduri mă îneacă,
pereți de întuneric cu brațele ating,
în mine totul pleacă-vine, vine-pleacă
și mă aprind în toate tocmai când mă sting.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu