marți, 10 septembrie 2013

Altă zi


căzut-am într-o nouă zi
cu ore, sper, mult mai pufoase
ce nu mă vor împotmoli
prin râpe, ploi, dureri, angoase,
deși e anotimp de ploi
cu relieful tot în ceață
și cu dorul dintre noi
aburind de dimineață

înot către o nouă noapte
cu vise, sper, ceva mai blânde,
fără coșmaruri, fără șoapte,
fără sirene să-mi încânte
alunecarea către moarte
cu uitări tot mai crescânde 
de dorul care ne străbate

Un comentariu:

  1. atunci cand cuvintele tale vor uita sa se catere invatand sa curga vor construi, impreuna, un zambet. te astept in coltul gurii.

    RăspundețiȘtergere