căzut-am într-o nouă zi
cu ore, sper, mult mai pufoase
ce nu mă vor împotmoli
prin râpe, ploi, dureri, angoase,
deși e anotimp de ploi
cu relieful tot în ceață
și cu dorul dintre noi
aburind de dimineață
înot către o nouă noapte
cu vise, sper, ceva mai blânde,
fără coșmaruri, fără șoapte,
fără sirene să-mi încânte
alunecarea către moarte
cu uitări tot mai crescânde
de dorul care ne străbate
atunci cand cuvintele tale vor uita sa se catere invatand sa curga vor construi, impreuna, un zambet. te astept in coltul gurii.
RăspundețiȘtergere