sâmbătă, 21 septembrie 2013

Boala


îmi țin durerea ferită în umbră,
departe de ochii lupilor de tundră,
ochi ai lucidității ce-mi calcă pe urmă
și-mi lasă pe gesturi răni de toamnă brună

 mă ascund de oglinda globulelor albe din mine,
care-mi curg vicios pe râul roșu din vine
mă redau plecând mutilat și strâmb în privire
departe de cel care-am fost la ceas de venire

îmi caut aerul nevăzut plămânilor însetați,
încerc să-mi liniștesc rețeaua de nervi agasați
care se-ntinde ca râia pe ai pielii versanți
și-mi scot frisoane de teamă prin aburii calzi

îmi implor sufletul să se-mpace cu trupul
și trupul mi-l rog să își lase o vreme năduful,
să am răgaz să mă-mpart cu pământul și cerul,
jos să mi se cearnă inertul,
iar zborul să-mi cunoască eternul


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu