Prefacere eternă
Dă-mi cupa şi ulciorul! Să bem, fermecătoare
Făptură plămădită din rouă şi eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe şi ulcioare?
Aceste ornamente pe cupa delicată
Un băutor le-nscrise cu mâna-nfrigurată.
De dragul căror gene le-a vrut aşa de fine?
Şi-o să le sfarme, poate, îndurerat - de cine?
Olarul stă în faţa roţii. Cântă.
El modelează şolduri şi ulcioare.
El cranii mândre de sultani frământă
Şi ofilite mâini de cerşetoare.
S-aspiri aici la tihnă - ce tristă nebunie!
Nebun şi cel ce crede în pacea viitoare.
Curând te vei întoarce sub chip de iasomie
Pe care un netrebnic o va călca-n picioare.
Ascultă! Macii roşii îşi trag rubinul pur
Din sângele fierbinte al unui împărat.
lar vioreaua-şi scoate culoarea de azur
Din ochi adânci de fată care-a iubit curat.
Olarule, ai grijă! Tu chinui sfântul lut
Din care-n ziua-ntâia fu modelat Adam.
Pe roata ta văd mâna cea fină-a lui Bahram
Şi inima lui Kosru. la seama, ce-ai făcut?
De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţii aştrii,
De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt.
Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ
Pe care-o sfarmi - alt'dată era doi ochi albaştri.
Priveam uimit olarul cum harnic modela.
Deodată auzit-am bucata de argilă:
Rugându-l pe şoptite: „Frământă blând, ai milă!
Un om la fel ca tine am fost şi eu cândva”.
Cel ce creat-a stele şi-ntreaga vastă lume,
Când a creat durerea s-a depăşit pe sine.
Voi, buze ca rubinul şi voi, pleoape fine,
Câte sunteţi acolo sub ţărna fără nume?
Treci vesel prin viaţă! Sub cer, rătăcitoare,
Vor trece pururi inimi. Şi sufletu-o să cheme
La despărţire trupul. lar craniul care geme
De patimi, o să-l calce olarii în picioare.
Hain, am spart paharul de-o lespede aseară.
Dar mi-am întors privirea cu groază şi ruşine.
Şi-am auzit din ţăndări mustrarea lui amară:
„Am fost asemeni ţie, vei fi şi tu ca mine”.
Când am să trec prin moarte, mi-oi desfrunzi atomii
Precum de vânt şi ploaie se scutură toamna pomii.
Şi am să ies din lume voios printr-o spărtură
Pe care-o s-o astupe zidarul cu-a mea zgură.
O mie de ulcioare, acasă la olar,
Vorbeau în şoaptă. Unul strigatu-mi-a: „Omar,
Evocă pe olarii şi pe cumpărătorii
Ce-am fost de mult sub aştrii, de aur, rotitorii".
Artistică e cupa. Noi toţi am admirat-o
Şi-am pus pe dulcea-i frunte săruturi mii şi mii
Dar timpu', - acest zănatec olar, ce-a modelat-o,
Tot el o să se-amuze, spărgând-o într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu