am rupt una câte una zilele vieții
mizând să le dau cândva o altă ordine
alt rost alt tâlc
poate un nou început
și-apoi un altfel de-adânc
le-am înșirat pe pereți de memorie
le-am tot privit îndelung
doamne
au fost toate tare demult
nu sunt în stare iar să le-ajung
mă aplec pe fereastra-n care prezentul
mă ține în glastra unei singure clipe
și-amețesc când văd sub mine cum hăul
mă strigă să vin
din zile trecute făcându-mi aripe
închid ochii cu zborul sub pleoape de gând
dar mă simt singur între cer și pământ
aripile zilelor mele se rup în clipe de fulgi
simt vântul căderii cum mă zgârie-n dungi
unele scurte
altele lungi
toate adânci
oasele albe se frâng printre stânci
sunt zilele mele pe care le-am rupt
printre ele amintirile șuieră seci
în dezordine
fără vreun rost
pereții memoriei sunt palizi și reci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu