Cesare Segre (04.04 1928 – 16.03.2014)

         Acum, Cesare Segre (italianul care a conferit semioticii literare o fundamentare filologică) și spicuiri din a sa „Isorie - cultură - critică”, cum a fost publicată în 1986 la Editura Univers. 

Metodele critice pot fi comparate cu folosirea filtrelor fotografice în culori: fiecare filtru exaltă detalii diferite ale obiectului fotografiat, iar pe altele le atenuează.... Se înțelege că în complexa reînnoire a gândirii, întreprinsă după război, critica literară a dorit să experimenteze noi filtre: stilistica, analiza limbajului, sociologia etc.

În ultimii ani s-a afirmat structuralismul. Acesta a iradiat (în Italia - n.n.) în parte din câteva școli universitare, puține dar active, legate și ele de câteva reviste militante; în parte a pătruns prin lectura de opere și reviste străine (franceze și americane); și, în fine, s-a impus unor cercetători izolați ca temă de meditație ce nu trebuie neglijată. Exigența pricipală pe care structuralismul pare că o poate satisface (și aici el se alătură  - și ca aliat și ca rival - stilisticii) este aceea de a angaja critica, dincolo de calificările care-i sunt proprii, obligând-o să răspundă la unele întrebări foarte simple, ca de exemplu: cum e făcută, în ce fel funcționează și mai ales unde este poezia. Exigență greu satisfăcută de acele metode care trimit imediat, adică după o foarte scurtă zăbavă asupra operei, la ceva situat „în spatele” operei propriu-zise (la autor, la epocă ori la altceva) sau se grăbesc să o interpreteze într-o evoluție căreia ea îi aparține tocmai prin elementele ei cele mai generale și nu prin ceea ce o face să fie sigulară și absolută, așa cum e orice creație artistică.