Dali - Poveste de toamnă
Pasăre plecată din cuib de zori departe
știi tu că ceru-n care liber te avânți
e granița de sus către eternitate,
un deșert albastru de care te încânți?
Eu nu am aripi, doar cu privirea zbor
să-ți fiu acolo-aproape, să te cobor duios
în holdele de verde și-n smalțul apelor
pe crengile pădurilor de jos.
Ți-am invidiat adesea eliberarea-n aer,
desenele pe care le conturezi în zbor,
singurătatea fără margini departe în eter,
curajul de a trece de la nor la nor.
Te-am imitat cu gândul și-am visat
că mă desprind de gravitația care-n loc mă ține,
că îți sunt alături plutind ne-nconjurat
de dileme precum ce este rău și ce e bine.
Pasăre plecată din cuib de zori la cer
abisu-i dincolo de nori și dincolo de tine,
încearcă de te-ntoarce; jos nu-i efemer
de poți pluti prin lume cu aripi de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu