marți, 7 octombrie 2014

Toamnă cu chipul meu


pătrunde toamna prin pereții reci
la început o pată ca o umbră
apoi din ea cresc flori de mucegai
și gânduri negre care mă inundă

pătrunde toamna prin tavanul jos
la început miraj ciudat ca în deșert
apoi multipli ochi iscoditori
gata să-mi cuprindă cap și piept

îmi asaltează toamna propriul dig
la început cu o lumină tristă ce-și caută adăpost
apoi dispusă să-mi intre-n așternut
cu stropi de frunze și încălțări de frig
ca cineva care mă știe pe de rost

ochi în ochi cu cearcăne sub pleoape
în fântâni de lacrimi care curg mereu
toamna în oglindă mi-e aproape
chipul ei îmi pare leit chipul meu 

Un comentariu: