Prima seară
Ea era graţios dezvelită
Şi indiscreţi arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.
Şi, mai goală, mâinile-şi împreuna,
În fotoliu-mi simţindu-se bine.
Se-nfiorau de plăcere pe podea
Picioruşele ei fine, fine.
Eu urmăream, culoarea cerii,
Mica rază tremurătoare ca un fir
Din surâsu-i, în fluturarea serii,
Şi pe sânu-i, - gâză peste trandafir.
Sărutam gleznele-i fine.
Ea avu un dulce râs brutal
Care se răspândea în triluri line;
Un frumos râs de cristal.
Sub cămaşă, picioruşele-i deodată
Se salvară cu-n: "Ei, gata, lasă!"
Prima îndrăzneală acceptată
Râsul ei nu a mai fost pedeapsă!
- Gingaş fremătând sub buzele mele, -
Ochii blând îi sărutam, iar ea:
- Capul şi-l zvârli - ce pui de lele! -
Înspre spate: „E şi mai bine-aşa!...
Domnule, am două vorbe-a-ţi spune..."
- Restul i-l zvârli în sân uşor
Cu-un sărut, făcând-o să răsune
Într-un hohot larg, promiţător...
- Ea era graţios dezvelită
Şi, indiscreţi arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu