luni, 10 noiembrie 2014

Arthur Rimbaud (20.10.1854, Charleville-Mézières - 10.11.1891, Marsilia)

Prima seară

Ea era graţios dezvelită
Şi indiscreţi arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.

Şi, mai goală, mâinile-şi împreuna, 
În fotoliu-mi simţindu-se bine.
Se-nfiorau de plăcere pe podea
Picioruşele ei fine, fine.

Eu urmăream, culoarea cerii, 
Mica rază tremurătoare ca un fir
Din surâsu-i, în fluturarea serii, 
Şi pe sânu-i, - gâză peste trandafir.

Sărutam gleznele-i fine.
Ea avu un dulce râs brutal
Care se răspândea în triluri line;
Un frumos râs de cristal.

Sub cămaşă, picioruşele-i deodată
Se salvară cu-n: "Ei, gata, lasă!"
Prima îndrăzneală acceptată
Râsul ei nu a mai fost pedeapsă!

- Gingaş fremătând sub buzele mele, -
Ochii blând îi sărutam, iar ea:
- Capul şi-l zvârli - ce pui de lele! -
Înspre spate: „E şi mai bine-aşa!...

Domnule, am două vorbe-a-ţi spune..."
- Restul i-l zvârli în sân uşor
Cu-un sărut, făcând-o să răsune
Într-un hohot larg, promiţător...

- Ea era graţios dezvelită
Şi, indiscreţi arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu