marți, 17 februarie 2015

Amurgul


se moare-ncet
durează o viață-ntreagă
timpul condensat pe condor de ființă
își picură infernul clipă după clipă
strecurat acid prin filtre de conștiință
până ce lutul arde în propria oglindă 

din culori de groază-n explozii de frumos
agonia sapă reliefuri de-aparență
pe-ntinderea planetei rostogolită-n cosmos
haos și-armonie în proprie cadență

forme vii călite și casante
efluvii de-ntuneric lumină navigând
întrupează gânduri care-au murit volante
în noaptea conștiinței germinând

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu