marți, 17 februarie 2015

Miron Radu Paraschivescu (02.10.1911, Zimnicea — 17.02.1971, București)

Prefaţă

Desigur că un demon sălăşluieşte-n mine 
Pătrunzându-mi gândul ca un ac. 
Îmi spune că e rău tot ce-am crezut că-i bine 
Şi-mi pune întrebări la care tac; 
Sădeşte-n suflet, ca într-o grădină, 
Răsadul îndoielii, din truda fără glas, 
La fel ca şi o umbră ce creşte din lumină, 
La fel cu vlaga nouă ascunsă în popas. 
Adesea, piscul negru în furtună, 
Îmi pare strălucind pe zări senine 
Şi-njurătura-mi pare vorbă bună. 
Desigur că un demon sălăşluieşte-n mine.


Poem alb

                                                                                                     Motto Te quiero (Dintr-un cantec popular spaniol) 

 Poate că spre tine-ndreptasem acest gând 
devenit cuvânt 
Poate că spre tine-ndreptasem acest cuvânt 
devenit sânge 
Poate că spre tine-ndreptasem acest sânge 
devenit făptură 
Poate că spre tine-ndreptasem 
această iubire şi ură 
Poate că spre tine-ndreptasem 
această nefiinţă 
pe care tu ai primit-o 
 şi tăcând zâmbind 
şi privind ai învăţat-o 
să tacă 
(deci să strige) 
să zâmbească 
(deci să plângă) 
să privească 
(deci să uite) 
poate că tu eşti viaţa ei 
(de vreme ce-i eşti 
moartea uitării).


Clopot

Pierite chipuri, dintr-o ceaţă deasă 
Memoria le vede prin perdele 
Şi ea atunci ca pe-un orfan mă lasă, 
Întreagă regăsindu-se în ele. 

Nălucile-nviate să le dărui 
Vreau, celor vii, dar mă cuprinde teama 
Clădirile de fum să nu le nărui 
Şi, grea, tăcerea îşi pogoară vama. 

 Un clopot fără limbă, mut sunt, cărui 
Doar vântu-i suflă uneori alama.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu