Copacul nopții

ții minte trunchiul acelui copac singuratic

care ziua părea un obstacol inutil câmpiei

iar noaptea 

când nimeni nu îl putea vedea

înflorea în crengile lui luna și stelele

iar norii îl foșnăiau dintr-o altă viață

îți amintești serile în care 

ne întâlneam privirile printre crengile lui

așteptând să înflorească pentru noi scânteile nopții

când nimeni nu ne putea vedea urcând printre ramuri

să atingem stele până adormeam

știi că prin locul acelui copac inutil al câmpiei

trece doar noaptea un drum pietruit cu amintiri

pe care îl străbat alături de umbra ta

până la marginea cerului

unde mă rătăcesc visându-te