miercuri, 18 februarie 2015

Frânturi de absolut


durează o viață-ntreagă ca să mori
o agonie de-anotimpuri și de spații
în care-nveți să mergi, înveți să zbori
căutând un rost prin văi de explicații

limite multiple ce n-ajung infinitul
ispitesc golgote pe margini de abisuri
în care se-oglindește tulbure regretul
dogorind cu riduri trecerea pe chipuri 

speranțe și-ndoieli aburind din temeri
condensează lacrimi în peștera de trup
pe pereții șubrezi cu moloz de gânduri
înfloresc iluzii care ne seduc

și învățăm să trecem, învățăm să fim
întrebând de rostul undeva pierdut
efemer răspunsul în clipe-l răsfoim
cioburi reflectând frânturi de absolut 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg